CÂND CAUŢI DRUMUL

            A fost o zi în care ai înteles că drumul tău trebuie schimbat.Ai plins, ai cautat , te-ai urât , ai intrat într-o noapte neagră a sufletului tau.

           Credeai că acolo te vei frânge de tot, şi vei pieri în haosul găsit.Dar în întuneric ai zărit un nimb roşu care pâlpaia.Ai privit în acel colţ , întunericul din jur făcea ca acel roşu să fie ireal de atrăgător si cu paşi mici ai mers către el.

            Tremura de bucurie să întregească ,, totul ‘’care ar trebui să fii.

           Ai prins în palme lumina care pâlpâia, şi cu mirare ai ştiut exact locul din trupul tău unde  trebuia plantată.Aceasta bucăţică de suflet, pierdută cândva, demult, ai aşezat-o în şirul de lumina şi  un concert de păsărele au pornit să cânte din toate părţile- ştiau că ai venit acasă.

           După ce balastrul  din tine l-ai arucat, ai constatat că mai este un loc gol şi ai înţeles că ceva lipsea…………..Stiai că tot în peştera vei găsi răspunsul.

           Ai coborât încă odată, de data asta mai adanc, dar intrarea era în alta parte.Te-ai întrebat !
          Am mers pe acelaşi drum şi poarta de intrare era aici ?Unde s-a pitit ?   Sigur am mers pe calea bună şi totusi nu găsesc intrarea !

           Deodată apare langă  tine un păzitor-el are cheia porţi.
           Speriat te uiti în jur – nu prea ai unde să fugi(este prea noapte ) gândeşti rapid…… şi  decizi să ceri permisiunea de a intra în peştera.Defapt el te astepta - nu vrea să te sperie, stie că deţine ceva  pe care  tu ai decis să il  ascunzi  pâna acum.

           Deschide poarta , şi în pesteră, un foc mare lumina încaperea, iar de jur împrejur mulţi oameni se încălzeau din vremuri prea vechi.

           Privesti atent la fiecare –tu ştii că bucata din tine care trebuie să se întoarcă este acolo -şi deodată  totul se estompează ,dispar  figurile , dispare şi focul, şi ce se vede în întuneric...este un băietel îmbracat în alb......Alergati unul spre celalalt- te astepta de mult.

           Faţa lui de copil pur, aduce din adîncul tău suvoaie de lacrimi, şi apoi o linişte  se asterne peste amândoi.Vrea să iasă cu tine odată, dar a păstrat acolo în peştera un dar nepretuit pentru el, şi vrea să îl ia cu el afara.Este darul lui pentru tine –un cal alb- primeste-l, vei ştii la timpul potrivit să il foloseşti.

         

           Apoi timpul a trecut, şi ai învătat să fii cât mai întreg, să cânţi, să dansezi, să iubeşti firul de iarbă , să te bucure atingerea vântului .

          Imense bucurii ai găsit în lucruri simple .

          Ai înteles că gesturi şi sentimente pot fi răni, care se ascund adânc, tot mai adânc şi nu poti merge mai departe dacă nu le vindeci.

       Curătă balastrul , adu înapoi bucăţile pierdute şi darurile lor, fi lumină  pe dinauntru şi lumina vei fi şi pe dinafară.

         Acum esti pregătit să mergi înainte, fără să priveşti în viitor, te bucuri de momentul ,,acum’’ iar în zare este vulturul care te aşteaptă să urci pe aripile lui, dincolo de munţi să plutiţi.

11.06.2009 - Ida